Digital Metrics

Bulevardul Ion C. Brătianu 34, Ap. 5, București 030175

Cuvinte Cheie

Lansarea unei campanii de SEO fara o cercetare amanuntita a cuvintelor cheie relevante site-ului sau afacerii respective, este ca si cum ati lansa un produs nou fara o cercetare de piata. Sansele ca acel produs sa fie un succes sunt egale cu ale campaniei SEO si ele tind aproape sigur catre zero.

Alegerea cuvintelor cheie pentru SEO reprezinta una dintre cele mai importante actiuni ale unei campanii de optimizare SEO.

De ce este atat de important sa ne stabilim corect cuvintele cheie pentru SEO?

Pentru ca in marketing totul graviteaza in jurul clientilor, intelegerea comportamenului de cautare al acestora pe Google sau alte motoare de cautare este, in mod evident, decisiv. Daca nu reusim sa aflam si sa intelegem cum functioneaza mintea consumatorului prezent pe internet, orice demers SEO va fi sortit esecului. De asemenea, studierea cuvintelor cheie ne permite si o analiza completa si complexa a concurentei, ne ajuta sa ne structuram mai bine site-ul, ne ajuta sa ne adaptam portofoliul de produse, sa ne stabilim obiectivele campaniei SEO sau sa alocam corect bugetul de marketing.

Top 5 avantaje ale alegerii corecte a cuvintelor cheie in SEO!

  • Intelegem mai bine comportamentul de cautare/cumparare al utilizatorilor de internet
  • Putem eficientiza portofoliul de produse/servicii in functie de cerere
  • Stim sa dozam si sa directionam corect si eficient bugetul de marketing
  • Analizam mai bine concurenta
  • Structuram corect site-ul cu efecte benefice atat pentru SEO cat si pentru user experience

Dar ce este un cuvant cheie?

Un cuvant cheie pentru SEO este, din punct de vedere al celor care creaza continut, acel cuvant sau combinatie de cuvinte care reprezinta cel mai bine continutul unui landing page/pagina dintr-un web site iar, din punct de vedere al utilizatorilor de internet, este acel cuvant sau combinatie de cuvinte care reprezinta cel mai bine intentia de cautare/cumparare de pe motoarele de cautare a acestora.

Cuvintele cheie pot fi impartite dupa lungime, obiectiv si structura, astfel:

In functie de lungime avem urmatoarele trei categorii importante:

Cuvant cheie short-tail 
Acest tip de cuvant este format din 1 sau maxim 2 cuvinte. Acestea sunt caracterizate printr-un numar foarte mare de cautari, sunt extrem de competitive din punct de vedere SEO si de obicei au o conversie scazuta. Ca exemple de cuvinte chei short tail putem da: camasi, pantofi, capsatoare, telefoane, laptopuri, scaune, parfumuri, etc.

Cuvant cheie medium-tail
Acestea sunt formate din 2 sau maxim 3 cuvinte si pot fi de genul: camasi barbati, pantofi dama, telefoane smart, laptopuri diagonala mare, scaune birou, parfumuri barbatesti, etc.

Si acestea sunt cuvinte foarte concurentiale si este de dorit sa ocupati pozitii fruntase pentru ele. Totusi, decizia a focusa o campanie SEO pe astfel de cuvinte trebuie luata avand in vedere bugetul si timpul ce ar trebuie alocate.

Cuvant cheie long-tail
Acestea sunt alcatuite din minim 3 cuvinte. Foarte interesante sunt statisticile care indica faptul ca, din numarul total de cautari numai aproximativ 30% sunt legate de cuvintele short si medium tail, iar restul de 70% provin din cautarile de tip long tail.

Consumatorii sunt extrem de diferiti, au nevoie diferite si mai important, se raporteaza in mod diferit la anumite produse.

Sa luam ca exemplu o eventuala cautare pentru o cazare la Londra. In functie de nevoi si de preferinte, cautarile potentiale ar putea arata astfel:

Cazare londra hotel central cu camere mari
Cazare  londra cu nota buna pe tripadvisor
Hotel londra cu piscine si aproape de centru
Hotel londra langa London Bridge
Cazare hostel londra ieftina
Cazare ieftina langa aeroportul luton
Hotel de 5* londra in centru
Cazare hotel londra cu parcare si mic dejun inclus

Si variantele pot continua. Este evident ca aceste cuvinte sunt cele mai apropiate de decizia de cumparare a consumatorilor, cat si de nevoile acestora. Astfel de cuvinte sunt caracterizate printr-o rata de conversie ridicata si si o competitivitate scazuta din punct de vedere SEO.

In functie de structura putem identifica urmatoarele trei forme:

Cuvant cheie principal – usi, biblioraft, imprimanta, adidasi, etc.

Cuvant cheie derivat – usi garaj, usi mobila, usi baie, usi intrare, etc.

Cuvant cheie explicativ – usi garaj automate, usi garaj din lem, usi garaj, usi mobile din sticla, usi baie cu aersire, usi intrare capitonate, etc.

Cuvant cheie bazat pe intrebare
Acest tip de cuvant este din ce in ce mai folosit de cei care utilizeaza motoarele de cautare, cautand direct raspunsuri pentru milioane de intrebari. Exemple de astfel de cuvinte pot fi:  Unde pot gasi usi de garaj automate? Cat ma costa o usa de intrare capitonata? De ce nu sunt indicate usile din sticla la mobila din bucatarie? Care este cel mai bun scaun de birou? Care este cea mai mare nava de croaziera din lume? si asa mai departe.Acest tip de abordare al modului de cautare/raspuns este de mult timp in atentia Google, sau Google Brain mai bine bine spus. In incercarea lui de a imbunatati experienta utilizatorilor, Google va incerca sau in unele cazuri deja reuseste, ca atunci cand ii adresezi o intrebare sa iti dea un raspuns concret si nu numai niste simple rezultate. Din punct de vedere SEO, este important sa aflam ce intrebari are audienta noastra pentru noi si astfel sa venim cu raspunsurile potrivite.

In functie de obiectiv, regasim urmatoarele:

Poate cea mai importanta clasificare a cuvintelor cheie de SEO este cea in functia de obiectiv.

Prin procesul de SEO se pot optimiza atat website-uri comerciale, magazine online, orientate catre vanzare cat si site-uri de informare cum sunt blogurile sau site-urile de stiri.

Cuvant cheie comercial, denumit si “money keyword”
Cuvantul cheie comercial, asa cum ii spune si numele este orientat catre vanzare. Aceste cuvinte sunt extreme de concurentiale si sunt folosite de consumatorii care au intentii clare de cautare si cumparare de produse si/sau servicii.

Aceste cuvinte au de cele mai multe ori in compeneta lor cuvinte de genul: oferta, ieftin, discount, reducere, pret, etc. Practic cautarile sunt de genul  oferte turcia, scaune ieftine, reduceri pantofi dama, asigurari RCA accesibile, si asa mai departe. Astfel de cautari sunt foarte aproape de procesul de cumparare si sunt extrem de concurentiale. Este normal avand in vedere ca acestea au o conversie ridicata.

Cuvant cheie de informare
Acest tip de cuvinte sunt orientate catre informare. Fie ca cei care cauta sunt interesati sa afle cele mai noi stiri, fie ca vor sa afle mai multe informatii despre anumite produse sau servicii, intentia lor este de informare. Evident, ca de cele mai multe ori, etapa informarii precede procesului de cumparare – sunt anumite domenii unde consumatorii incep sa se informeze despre anumite produse si cu ani inainte – si tocmai din acest motiv este atat de importanta.

Resurse si instrumente existente pentru procesul de keyword research pentru SEO

  • Google Keyword Planner
  • Ubersuggest
  • Ahrefs Keyword Explorer
  • HubSpot`s Keyword App
  • SeoMonitor

Sunt multe instrumente si apar intrebarile normale: "Care este cel mai bun dintre acestea?" sau "Care se potriveste mai bine site-ului meu?"

Recomandarea noastra este sa incercati cat mai multe astfel de tool-uri. Fiecare are avantaje si dezvantaje, fiecare functioneaza in mod diferit si abordeaza procesul altfel. Tocmai de aceea este bine sa incercati cat mai multe – majoritatea au perioade gratuite de trial – si sa luati decizia in favoarea unora sau altora dupa ce le-ati testat.

Totusi, ca orice proces automatizat, aceste intrumente nu rezolva in proportie de 100% problema. Mai ales ca vorbim despre comportamentul de cautare al oamenilor, vorbim de “cuvinte”, o componenta esentialmente umana/sociala, pentru a eficientiza la maxim procesul, recomandam cu tarie implicarea si a unui factor uman.

Acest factor uman ar trebui sa fie insusi posesorul site-ului si chiar daca, in cazul care exista o agentie de SEO care lucreaza la optimizarea site-ului, persoana care cunoaste cel mai bine audienta, site-ul, trebuie implicata.

O idee interesanta, citita pe Ahrefs, ne indeamna sa folosim activ dictionarul de sinonime. Suna foarte bine si intr-adevar, daca ne gandim ca limba romana imbraca atat de multe forme in functie de zona geografica, este evident ca putem extinde baza de cuvinte cheie in acest mod.

Wikipedia, o resursa atat de cunoscuta si de accesbila, poate fi si ea un punct de plecare in acest proces. Cautati orice subiect si Wikipedia va va oferi o multime de alte idei corelate cu tema initiala.

Concluzii

Alegerea cuvintelor cheie trebuie sa fie un proces continuu. Consumatorii evoulueaza, isi schimba modul de cumparare si cautare din ce in ce mai des si noi, cei care avem nevoie de ei, trebuie sa fim tot timpul langa ei sau, daca se poate, cu un pas inainte. Mai mult, sunt atat de multe variante de cautare incat este imposibil sa le epuizezi dintr-o data.

Cel mai important insa in tot acest proces este sa nu ignorati relatia directa cu consumatorii. Incercati sa comunicati cat mai mult cu acestia si sa aflati direct de la ei cum folosesc Google-ul sau alte motoare de cautare, pentru a stabili cuvintele cheie potrivite pentru seo!

Cere oferta
Poze & Video
Lasa un comentariu
Alte servicii
Cuvinte Cheie Cuvinte Cheie
Obiective SEO
Lansarea unei campanii de SEO fara o cercetare amanuntita a cuvintelor cheie relevante site-ului sau afacerii respective, este ca si cum ati lansa un…
Campanii Facebook Campanii Facebook
Campanii Facebook
Campaniile de promovare pe Facebook nu mai sunt ceva nou in marketingul online din tara noastra. Cu aproximativ 8,5 milioane (in crestere) de utilizatori…
ORM - Online Reputation Management ORM - Online Reputation Management
ORM
Managementul reputatiei online sau ORM, este un termen ce s-a consacrat in domeniul PR – public relations si asa cum ii spune si numele…
Content Marketing Content Marketing
Optimizare Off Page
Content Marketing-ul devine cea mai eficienta metoda de captare a atentiei consumatorilor In acest context, al supraincalzirii industriei media, content…